Acționarul alb-roșiilor va pune bazele unei instituții de învățământ care va da țării o sumedenie de ingineri constructori, diplomă de care se bucură și oficialul „câinilor”. Vasile Turcu (foto) are un plan îndrăzneț: în curând, cei care vor să calce pe urmele „inginerului” din „Ștefan cel Mare”, vor avea și acte care să le ateste studiile.
„Se construiește mult în România și țara are nevoie de ingineri în acest domeniu. Săptămâna viitoare vom stabili mai multe. Vreau să înființez o universitate, pentru că ne trebuie oameni cu carte”, le-a spus patronul de la RomConstruct unor apropiați.
De altfel, atunci când Turcu l-a numit pe Cornel Dinu consilierul său de imagine, acționarul a recunoscut. „Dumnealui a avut timp să citească mai mult decât mine, el e avocat, eu sunt inginer”, a declarat la momentul respectiv vicele alb-roșiilor.
„Cum să stau așa, să-mi toarne apă în cap, să prind emenangită? Ce, sunt fraier?”, i-a spus acționarul la Sport.ro lui Iuliu Mureșan.
„Vrem să ridicăm un hipodrom multifuncțional în Ștefan cel Mare”, a declarat acesta. De fapt, oficialul dinamovist voia să spună velodrom
„Este un tandem excelent între Cornel Dinu, Cornel Țălnar și Gigi Mulțescu”, a mai zis Turcu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER